Concluziile lui Grigoraş

- Advertisement -

Petre Grigoraş se declară mulţumit după prima parte a stagiului de la Vosenborg. Doar întârzierile jucătorilor străini, Viera, Ibeh şi Matulevicius au perturbat programul pandurilor din primele zile. În ultima parte a cantonamentului, Grig se va preocupa să găsească o formulă de start pentru noul sezon. ”Suntem în grafic” este concluzia tehnicianului înaintea ultimelor două amicale.

Ousmane Viera a ajuns abia astăzi în cantonamentul pandurilor de la Vosenborg. Ivorianul a fost blocat la Bucureşti din cauza faptului că nu a avut viză de intrare în spaţiul Schengen şi a lipsit de la pregătiri în prima parte. Şi Ibeh a ajuns cu întârziere, ca şi Matulevicius, iar aceste întârzieri l-au deranjat pe Grigoraş.

Lucrurile au început să se aşeze şi în atac. Lemnaru şi-a revenit după problemele medicale şi a marcat în amicalul cu SV Horn, iar Matulevicius a reuşit o dublă cu maghiarii în ultima partidă după ce şi-a vizitat copilul abia născut.

Francezul Karim Boutadjine, aflat în probe, pare să-l fi convins şi el pe Grigoraş că merită atenţie.

Ultimele două jocuri, cele mai puternice din acest stagiu, vor clarifica şi lucrurile în privinţa primului  unsprezece pe care gorjenii îl vor alinia la startul viitoarei ediţii de campionat. În continuare, Grig suspină după atacantul Marius Pena. Dacă gălăţeanul ar ajunge la Pandurii, tehnicianul ar pune punct campaniei de transferări.

Articole recente