Medicii legiști au stabilit cauza decesului tânărului de 33 de ani. Septicemia a dus la pierderea vieții bărbatului, angajat la o firmă de reciclare. Legiștii au trimis probe la Institutul de Medicină Legală Craiova, pentru a se stabili ce a cauza infecția, care a măcinat trupul tânărului.
Primele concluzii ale medicilor legiști, după necropsia efectuată în cazul lui Alexandru Nedelcu, au arătat că gorjeanul de 33 de ani a murit din cauza septicemiei, infecția extinzându-se în organism. Tânărul a ajuns la Spitalul Județean Târgu Jiu, în data de 16 mai, în stare foarte gravă, iar la scurt timp a intrat în comă. Subiectul a fost preluat de presă, iar în jurul lui au apărut numeroase controverse. Familia a acuzat că tânărul ar fi suferit un accident la locul de muncă și că ar fi intrat în contact cu o substanță toxică. Raportul medico-legal a arătat altceva: o infecția puternică, ce i-a măcinat trupul.
Probe au fost trimise la Institutul de Medicină Legală Craiova, pentru a se stabili cauza infecției, care s-a generalizat și l-a ucis pe Alexandru.
Tânărul a murit după 12 zile, pe 28 mai, cu o zi înainte de a împlini 33 de ani.


