Comunicare slabă între liderii județului. Iulian Popescu, semnal de alarmă privind FTJ-ul

- Advertisement -

Prefectul Iulian Popescu se plânge de slaba comunicare cu reprezentanții Consiliului Județean Gorj. Liberalul este îngrijorat că banii din Fondul de Tranziție Justă ar putea fi pierduți. Liberalul își dorește mai multă implicare din partea Consiliului, măcar acum în al 12-lea ceas.

 

Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, trage un semnal de alarmă cu privire la Fondul de Tranziție Justă. Acesta susține că în momentul de față ne aflăm pe peronul gării unei lungi așteptări, și putem rata ultima îmbarcare, dacă lucrurile merg în aceeași direcție ca și până acum. Prefectul susține că fără puțină mobilizare, banii alocați pentru județul Gorj ar putea merge către alte județe.

Întreat despre comunicarea dintre Instituția Prefectului și Consiliul Județean Gorj pe tema FTJ-ului, Iulian Popescu declară că aceasta lasă de dorit. Prefectul acuză o lipsă de responsabilitate a reprezentanților Consiliului Județean. De altfel, nu înțelege de ce membrii CJ refuză să participe la întâlnirile cu oamenii de afaceri, întâlniri organizate de prefect.

Iulian Popescu se întreabă de ce Consiliul Județean nu a transmis documente necesare cu mult timp înainte și a așteptat ca oamenii de afaceri să trimită o adresă către minister, pentru a le facilita accesarea fondurilor din FTJ.

Articole recente