Comisiile locale de fond funciar vor fi şcolite de reprezentanţii Prefecturii. Timp de aproape o lună, membrii acestora vor afla cum trebuie pusă în practică legislaţia din domeniu. Acţiunile sunt necesare ca urmare a nemeroaselor probleme din judeţ.
Problemele de fond funciar sunt printre cele mai mari nemulţumiri ale gorjenilor. Nu puţine sunt procesele în care mai doi sau mai mulţi proprietari îşi revendică aceleaşi băcăţi de pământ. Reprezentanţii Guvernului în teritoriu îşi propun să scadă numărul acestor neconformităţi iar ca urmare îi vor şcoli pe cei din comisiile locale de fond funciar.
Angajaţii Prefecturii nu vor avea o misiune prea uşoară. Ei au nevoie de aproape o lună de zile pentru a sta de vorbă cu membrii fiecărei comisii locale de fond funciar. Aceştia spun că problemele sunt aproximativ aceleaşi în toate localităţile.
Tot reprezentanţii Corpului de Control al Prefectului au promis că vor încerca să rezolve şi problema alimentării cu apă de la Turcineşti. O nouă şedinţă pe această temă e programată la începutul săptămânii viitoare.


