Comisie pentru vaci

- Advertisement -

O sută de localnicii din satul Tălpășești se confruntă de ani de zile cu o situație care pare fără ieșire. Unul dintre săteni crește în curtea casei peste 25 de vaci. Gunoiul de grajd crează disconfort pentru vecini, iar apa din fântâni a devenit nepotabilă. Pentru că nu au mai suportat mizeria în care sunt obligați să trăiască, oamenii au făcut mai multe sesizări la diferite instituții. Astăzi, o comisie s-a deplasat la fața locului și încearcă să găsească soluții pentru rezolvarea situației.

O comisie formată din reprezentanți ai mai multor instituții au mers astăzi, în satul Tălpășești pentru a vedea care este situația semnalată de ani de zile de localnici. Oamenii sunt nevoiți să suporte mirosul greu emanat de gunoiul de grajd depozitat în curtea cetățeanului care crește peste 25 de vaci. Mai mult, dejecţiile au ajuns în pânza freatică și au afectat fântânile oamenilor. Localnicii sunt disperați și se îngrozesc la gândul că vine din nou vara și vor fi obligați să suporte focarul de infecție din curtea vecinului.

Astăzi, comisia a încercat să găsească o soluție pentru a-i scăpa de localnicii satului Tălpășești de coșmar.

Conducerea Primăriei Bălești cunoaște situația care dăiunuie de ani de zile în satul Tălpășești și spune că singura soluție este de a-l lăsa fără animale pe cetățeanul vinovat de tot acest calvar.

În urmă cu câteva luni, în curtea localnicului cu pricina, reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare Gorj au descoperit câteva animale moarte.

Articole recente