În Gorj, unde micii comercianți își duc oricum zilele ca pe un slalom printre taxe, declarații, majorări și birocrație, iată că apare și noua invenție administrativă: controlul preventiv… înainte de inaugurare. Un tânăr patron din Târgu Jiu povestește într-un video pe pagina sa de Facebook, vizibil nedumerit și cu un umor amar, cum nici n-a apucat să taie panglica magazinului că s-a și trezit cu ANPC-ul în prag. Da, înainte să existe deschisă oficial activitatea pentru care, teoretic, poți fi controlat. Incidentul, relatat public pe rețelele sociale, ar fi avut loc miercuri, 3 decembrie 2025, la orele prânzului. Conform proprietarului:
„Au intrat un domn și o doamnă. Eu aranjam marfa cu distribuitorii. Aud doar când îi spun unui agent: «de la ANPC suntem». Ies la ei, iar unul dintre comisari spune: «Aaah, încă nu ați deschis». Eu le zic: «Nu» și… m-a apucat râsul.
Le spun: «Dacă tot ați venit, spuneți-mi ce trebuie să fac…». Răspunsul lor? «Nu putem asta, trebuie să solicitați pe pagina noastră».”
Dacă scena pare ruptă dintr-un sketch, este pentru că exact așa sună: un control la o locație nefuncțională, în care angajații ANPC / CJPC Gorj descoperă cu uimire că… nu e deschis. Iar în loc de îndrumare minimală — pe care legea, în mod interesant, chiar o recomandă — patronul primește trimiterea clasică spre „pagina noastră”.
Într-un județ în care micii antreprenori abia respiră sub greutatea taxelor, impozitelor și a noilor obligații birocratice, povestea are savoarea amară a unei realități cunoscute: autoritățile par să fie rapide atunci când vine vorba de controale, dar mult mai lente atunci când vine vorba de sprijin sau clarificări.
Deocamdată, ANPC / OJPC Gorj nu a oferit o poziție oficială în legătură cu acest episod devenit viral în mediul local online. Dacă va apărea, o vom publica.
Până atunci, antreprenorii pot doar să spere că următorul pas nu va fi „controlul pre-inaugural preventiv preventiv”. În ritmul acesta, nu e exclus să vedem în viitorul apropiat și „controlul în faza de idee”, direct la proprietarul care încă se gândește dacă să mai deschidă sau nu un magazin în Gorj. Sperăm ca autoritățile să nu facă exces de zel și în urma postării cetățeanului intrigat de situația descrisă să caute “restaurare” imaginii instituției prin diferite metode represive. Link sursa video / postare aici: https://www.facebook.com/share/v/1JTYcpnWQV/?mibextid=wwXIfr


