Amza Pellea a fost unul dintre cei mai iubiți actori români. A rămas în amintirea tuturor cu rolul lui Nea Mărin, țăran autentic din Băilești, care iubea zaibărul și prazul. 12 decembrie 2017 este ziua în care se împlinesc 34 de ani de când simpaticul actor a trecut în lumea celor drepți.
Ultima dorință a lui Amza a fost să aibă o fântână în curtea casei părintești, dorință care i-a fost îndeplinită de fiica sa, Oana, în anul 2013.
O comemorare impresionantă a avut loc, în Băilești, la 34 de ani de la moartea actorului. Sute de oameni au pornit cu candele aprinse înr-o procesiune spre casa memorială a lui Amza Pellea. Actorul a câștigat simpatia unei țări întregi cu roluri precum Nea Mărin, Mihai Viteazul sau Decebal. Localnicii și-au amintit cu drag de cel care le însenina zilele atunci când apărea pe scenă sau la televizor. Evenimentul care comemorează moartea actorului a fost botezat „Sirul luminii lui Amza”. S-a născut la data de 7 aprilie 1931 în Băilești, județul Dolj.
”Oricat voi trăi şi oriunde va fi să mor, voi rămâne băileştean până în străfundul sufletului″, spunea marele actor Amza Pellea.


