Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează populația că avertizările privind instabilitatea atmosferică accentuată rămân în vigoare până mâine, la ora 10:00, potrivit informărilor emise de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie. În acest context, IGSU le recomandă cetățenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și să respecte indicațiile autorităților, mai ales în zonele vizate de fenomene meteo periculoase.
Autoritățile atrag atenția că, pe durata furtunilor, oamenii trebuie să rămână în spații sigure, de preferat în interiorul clădirilor, și să închidă ferestrele. De asemenea, este recomandat ca persoanele să nu se adăpostească sub copaci, panouri publicitare, stâlpi sau în apropierea clădirilor de pe care se pot desprinde elemente de construcție.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și, dacă vizibilitatea scade foarte mult sau există pericol de cădere a arborilor, să oprească într-un loc sigur, departe de copaci și de liniile electrice.
IGSU mai recomandă evitarea traversării străzilor inundate, în special în situațiile în care adâncimea apei nu poate fi estimată. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să ocolească zonele unde apa se acumulează rapid.
Pentru informații suplimentare despre modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, populația poate accesa platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU. Zonele afectate de avertizările meteorologice pot fi consultate pe site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie.


