Cod galben și cod portocaliu de furtuni în România. IGSU: „Amânați activitățile în aer liber!”

- Advertisement -

Meteorologii au emis două noi atenționări de cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabile începând de astăzi, de la ora 10:00. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență transmite o serie de recomandări pentru populație, în contextul fenomenelor meteo periculoase anunțate. Până la ora 17:00, zona de centru a țării va fi afectată de averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50-70 km/h, izolat chiar de peste 80 km/h. Sunt prognozate frecvente descărcări electrice și căderi de grindină, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp, depășind pe arii restrânse 30-40 l/mp.

În zona arcului carpatic, meteorologii anunță vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 50-60 l/mp.

De la ora 17:00, fenomenele meteo severe se vor extinde în jumătatea estică a țării. Sunt așteptate averse torențiale, vijelii cu viteze de 50-70 km/h, descărcări electrice frecvente și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp, iar local pot depăși 30 l/mp.

În Carpații Orientali și Meridionali vor fi, de asemenea, averse torențiale, cu acumulări de apă de 25-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

IGSU recomandă populației să amâne activitățile în aer liber, în special lucrul în spații deschise sau la înălțime, care devine periculos în condiții de vreme severă. Totodată, oamenii sunt sfătuiți să curețe șanțurile și rigolele, să nu traverseze cursuri de apă cu debite crescute și să nu se apropie de malurile acestora.

Autoritățile mai recomandă închiderea ferestrelor, fixarea obiectelor din exterior și evitarea zonelor cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot accesa platforma fiipregatit.ro, aplicația DSU și site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.

Articole recente

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.