Cod galben de ploi şi ninsori

- Advertisement -

Vreme rea la Gorj, în pragul Paştelui! Meteorologii au emis astăzi Cod Galben de ploi însemnate cantitativ şi ninsori în zona de munte. Avertizarea este valabilă din această seară, de la ora 18.00, până mâine, la ora 20.00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în următoarele 24 de ore, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în judeţul Gorj cantităţile de apă vor depăşi local 30 de litri pe  metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat. Se prevede şi că vântul va avea intensificări cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră. Specialiştii susţin că, în zona de munte, va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent şi vor fi rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră.  Şi valorile termice vor scădea accentuat şi vor face ca vremea să devină rece pentru această perioadă. Meteorologii anunţă ploi de Paşte.

Articole recente