Administrația Națională de Meteorologie anunță că județul Gorj este sub cod galben de ninsori în intervalul 24 noiembrie, ora 16.00-25 noiembrie, ora 14.00. În atenționarea meteorologilor se află partea de Nord a județului Gorj. În intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.
Notă: Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15…20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.(I.Ț)


