Cod galben de inundații în 15 județe din nordul, vestul și sudul țării

- Advertisement -

Hidrologii au emis o atenţionare cod galben de inundaţii pentru râuri din 15 judeţe din nordul, vestul şi sudul ţării, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică la ora 15.00.

Codul galben a fost instituit pe râurile din bazine hidrografice din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul sâmbătă ora 16.00 – ora 24.00 pe unele râuri mici din judeţele Bistriţa-Nӑsӑud, Cluj, Bihor, Alba, Gorj şi Vâlcea.

IGSU atrage atenţia ca localnicii din cele 15 judeţe vizate de atenţionarea cod galben de inundaţii să cureţe şanţurile. Echipe mixte formate din pompieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor asigura monitorizarea zonelor vizate.
Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din localităţile aflate sub incidenţa fenomenelor vizate, IGSU a dispus unităţilor subordonate monitorizarea zonelor de competenţă şi adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.

Sursa gds.ro

Articole recente