Claudiu Văcaru, reales președinte al Sindicatului Liber Edilitara Tg-Jiu. Noua echipă de conducere

- Advertisement -

Claudiu Vacaru a fost reconfirmat, în această după amiază, în funcția de președinte al Sindicatului Liber Edilitara, organizația sindicală care îi reprezintă pe salariații societății Edilitara Public Târgu-Jiu. Odată cu noul mandat, a fost stabilită și echipa de conducere care îl va însoți în perioada următoare. Vacaru le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și a transmis că își asumă noul mandat cu responsabilitate, având ca obiective principale apărarea drepturilor salariaților, reprezentarea fermă a membrilor de sindicat și consolidarea organizației.

Primesc acest nou mandat cu responsabilitate și cu dorința de a continua să reprezint cu fermitate interesele tuturor membrilor noștri, să apăr drepturile salariaților și să construim, împreună, un sindicat puternic, unit și respectat”, a transmis Claudiu Vacaru.

Din noua structură de conducere fac parte Daniel Traistaru, în funcția de prim-vicepreședinte, precum și vicepreședinții Claudiu Cioponea, Adrian Sichitiu, Viorel Cîrlig, Marius Enache și Valentin Mitulescu. Funcția de secretar general este ocupată de Adina Dijmărescu.

Liderul sindical a adresat mulțumiri și reprezentanților Cartel Alfa Gorj, respectiv Alin Munteanu, președintele organizației județene, și Marin Popescu, secretar general, precum și avocatei Ana Maria Cîrstea, pentru sprijinul acordat.

Vacaru a subliniat că noua conducere va continua să urmărească respectarea drepturilor angajaților și menținerea unui dialog constructiv.

Continuăm să muncim pentru oameni, pentru respectarea drepturilor salariaților și pentru un dialog corect și constructiv. Mergem mai departe împreună, uniți și cu aceeași determinare”, a mai transmis președintele Sindicatului Liber Edilitara.

Adrian Dăianu: „Important este să găsim soluții pentru oameni și pentru buna funcționare a Edilitara”

Reconfirmarea lui Claudiu Vacaru a fost salutată și de Adrian Dăianu, directorul general al Edilitara Public Târgu-Jiu, care a transmis un mesaj de felicitare atât liderului sindical, cât și întregii echipe.

Directorul societății a pus accent pe relația de dialog dintre conducerea Edilitara și sindicat, arătând că diferențele de opinie nu trebuie să împiedice identificarea unor soluții comune.

Am apreciat întotdeauna dialogul deschis și respectul reciproc dintre conducerea societății și sindicat. Chiar și atunci când avem puncte de vedere diferite, important este să ne așezăm la aceeași masă și să găsim soluții pentru oameni și pentru buna funcționare a Edilitara”, a transmis Adrian Dăianu.

Acesta s-a declarat convins că relația dintre administrația societății și organizația sindicală va continua în aceeași direcție, bazată pe echilibru și colaborare.

Mult succes în noul mandat! Sunt convins că vom continua același parteneriat bazat pe seriozitate, echilibru și respect pentru toți colegii noștri”, a mai precizat directorul general al Edilitara Public Târgu-Jiu.

Mesajele celor două părți indică astfel continuarea unui dialog între conducerea societății și reprezentanții salariaților, într-un mandat în care Sindicatul Liber Edilitara își propune să rămână o voce activă în apărarea intereselor angajaților.

Articole recente