Ciurel rupe tăcerea

- Advertisement -

Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, a vorbit pentru prima dată despre declarațiile pe care le-a dat în dosarul lui Toni Mihail Greblă. Șeful CEO spune că relația dintre el și judecător s-a deteriorat după ce a refuzat să facă o compensare cu o firmă ce îi aparține lui Ion Bîrcină și care avea un contract cu Termocentrala Rovinari pentru 25 de MW/h. Ciurel afirmă că totul a culminat cu amenințarea lui Greblă de pe holurile Prefecturii.

Problemele dintre Greblă și Ciurel au început în anul 2008, atunci când fostul senator i-a sugerat lui Ciurel să accepte o compensare între Termocentrala Rovinari și o firmă deținută de Ion Bîrcină.

Ciurel a mers la DNA, în calitate de martor în dosarul lui Greblă, și le-a spus procurorilor despre episodul în care a fost amenințat de judecătorul Curții Constituționale.

Contractul la care face referire Ciurel a fost încheiat în 2007, iar prejudiciul creat Termocentralei Rovinari s-a ridicat la 110 miliarde de lei vechi, a spus managerul CEO. Tot șeful companiei energetice a mai spus că s-a îndreptat spre instanță pentru a recupera banii.

Articole recente