Fostul vicepreşedinte al PDS Gorj, Laurenţiu Ciurel, a fost numit azi director al Complexului Energetic Oltenia, după ce ieri Constantin Bălăşoiu şi-a dat demisia din funcţie. Ciurel este susţinut de alianţa aflată la putere, acesta retrăgându-se din PSD, pentru a pregăti terenul spre conducerea CEO.
Directorul Complexului Energetic Oltenia a demisionat, ieri după-amiază, împreună cu alţi doi membri ai structurii de conducere. Constantin Bălăşoiu şi cei doi directori aduşi de la fostul Complex Craiova s-au retras din funcţii, deşi mandatele lor expirau în mai puţin de o săptămână.
Cei trei membri ai directoratului Complexului Energetic Oltenia şi-au dat demisia, ieri după-amiază, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Supraveghere, acuzând presiuni politice. Demisionarii, Constantin Bălăşoiu, directorul general, Veronica Nica, directorul Diviziei Financiare şi Sorin Alecu, directorul Diviziei Strategie Dezvoltare, au mai vrut să să retragă o dată din funcţii, însă au revenit asupra deciziilor, în aceeaşi zi. Demisiile celor trei directori doljeni survin în contextul în care, cu doar o zi în urmă, liderii USL au confirmat susţinerea lui Laurenţiu Ciurel, pentru postul de director general al CEO, iar acesta din urmă s-a retras din PSD, pentru a putea prelua funcţia.


