Fostul sef al Complexului Energetic Oltenia, Laurentiu Ciurel a revenit pe blogul sau cu o analiza a greselilor comise la Ministerul Energiei.
„Lucrăm si azi tot cu materialul clientului.
Comunicat al Ministerului Energiei din 9 martie 2016;
„Sectorul minier are nevoie de cele mai bune măsuri de redresare și reorganizare pentru a putea menține un mix energetic echilibrat în Sistemul Energetic Național. Avem nevoie de măsuri urgente și viabile pentru ca acest sector să supraviețuiască, iar specialiștii din Comitetul de Coordonare au sarcina să identifice cât mai repede aceste soluții, ținând cont de realitatea cu care se confruntă sectorul și de contextul internațional”
Pentru cei săriți de 45 de ani comunicatul e șocant prin expunerea celui mai autentic limbaj de lemn al anilor ’80. Este de necrezut să descoperi cum tineri de 35-40 de ani, nealterați, ai zice, de mizeria dictaturii comuniste, se întorc prin timp la vorbele seci, serbede si sforăitoare prin care comuniștii isi acopereau neputința. Produsele de tip Emil Bobu „facem ceea ce trebuie făcut ca sa obținem ceea ce trebuie obținut” dau la fel de bine și la comisarul sovietic și la cel european.
La ora când Ministerul Energiei slobozea acel comunicat România importa cam 1400 de megawați/ora plătind cca. 26 de euro pe MWh si exporta cam 300 Mwh cu cca 10 euro pe MWh. La Complexul Energetic Oltenia funcționau 5 grupuri încărcate cam 55% din capacitate iar restul de 7 erau rezervă. Cam 10.000 de oameni se pregăteau sa plece in șomaj tehnic combinat cu concediu fără plată. Ca sa nu protesteze, sindicatele lui Condescu au primit 15 miliarde lei vechi cadou de la administrație, pentru nevoi curente ale liderilor si familiilor lor. Programul de restructurare cu concedierea a încă 2000 de salariați, fără venituri compensatorii, a fost respins de Consiliul de Supraveghere pe motiv că sunt prea puțini concediați. În ultimele două luni s-au angajat din exterior patru noi directori, fără nici un fel de concurs, la direcția resurse umane, financiară, comercială, management proiecte(??). Fiecare cu salariu de 14.000 de lei.
Între comunicatul lemnos al ministrului Grigorescu si realitatea cruntă e aceeași diferența cam ca acum 40 de ani.
SEN= Sistemul Energetic Național .
Care Național? Tot ceea ce înseamnă energie in Romania la aceasta ora înseamnă miliarde de euro scoase din țară sub coordonarea unor ochi si a unor timpane infiltrate in structurile de administrare la cele mai înalte nivele. Nu exista sector mai militarizat la această ora, atația epoleți pe metru pătrat. In urmă cu 5-6 ani am colaborat cu o firma de energie eoliana, pentru un studiu de fezabilitate. Subvenția imensă care o acorda Romania a atras cohorte de aventurieri de pe toata fața pământului. In Spania, Grecia, unde sunt peste 300 de zile însorite pe an, procentul de energie fotovoltaica este la jumătate față de România. De ce ? Pai datorita subvenției. Fiecare român plătește cam 11 euro in prețul megawattului pe care îl consumă, ca subvenție pentru regenerabile. Pe locul 2 in Europa era Italia, cu 1,4 euro. Problema acestor regenerabile, identificată rapid de toate Guvernele europene cu excepția celui român, este costul imens indus de această energie pentru consumator, datorită neliniarității ei, a dezechilibrelor imense pe care le induce in sistem. Nu e aici locul unde să dezvolt subiectul ; oricine iși poate da însă seama ce înseamnă sa-ți iese brusc din sistem 3000 de MW, adică 40% din putere, dacă se oprește vântul. Si atunci , Dispecerul Național ține descărcate, adică nerentabile, grupurile termo, plătindu-le mai nimic pentru asta, ca sa poată interveni imediat și suplini căderea vântului. Costurile pentru termo sunt imense.
Ca să nu se întâmple astfel de dezechilibre legea spune ca trebuie sa demonstrezi celor ce-ți acordă autorizația că ai sursă constantă de combustibil. In cazul energiei eoliene, investitorul trebuie prima dată sa demonstreze că acolo unde amplasează moriștile bate vântul. Pentru asta trebuie ca timp de un an sa instalezi un turn de monitorizare a vântului, si după ce constați ca măsurătorile sunt bune, acele doua instituții pe care nu doresc sa le numesc iți dau patalamaua. In Romania termenul ăsta de un an se reduce la cat vrei tu. Funcție de cat dai. Circula o poveste haioasa de cum se obțineau aceste autorizații. Instituția care le acorda era vecina cu un bloc de locuințe. Una din locuințe avea perdele roșii. Acolo se negocia comisionul plătit de „investitor”, către reprezentanții celor doua instituții, plus încă una care…am uitat! In momentul in care geamantanele cu bani treceau dintr-o mână in alta, se trăgeau perdelele iar în clădirea vecina se punea semnătura pe autorizația fericitului investitor. In 31 decembrie 2014, când doamnele de obicei se fardează pentru Revelion, pe la ora 8 seara, în una din instituțiile respective era mare ședința de autorizare a câtorva zeci de noi investitori, după ce Ponta ii chemase la Guvern si le pusese in vedere că din 2015 blochează tot. Au făcut franjuri perdeluța in acea seară… Apoi pe Ponta.
Astfel putem explica de ce, in 4 ani, intre 2008 si 2012 consumatorului roman i s-a mărit prețul de la 400 de lei pe MWh la 620 lei pe MWh, timp in care producătorii de energie au redus prețul de la 190 lei pe MWh la 160 lei pe MWh.
Daca te miri un pic atunci când vezi asemenea potlogării, imediat apare un informat, care-ți șoptește la ureche acoperindu-și gura cu palma „vezi că aia e firma generalului Icsulescu”. Cifrele care se învârt în jurul afacerii sunt amețitoare. Subvenția de pâna la 170 de euro pe MWh, plătită de poporul român, si obligația pe care statul și-a asumat-o prin lege de a le desface marfa in orice condiții, a creat peste noapte averi imense. Minunându-mă la un moment dat de sumele de care auzeam că se vehiculează in noua jucărie a băieților deștepți, unul dintre beneficiari mi-a zâmbit cunoscător : „Șefu’, e cu mult mai bine ca la droguri!” . Poveștile care se spun acum despre cum dau ei faliment, cum ii executa băncile, sunt pentru a-i descuraja pe noii veniți, pentru că Romania a devenit neâncăpătoare. Una e sa imparți un milion de dolari la doi si alta la patru.
In toamna lui 2014 i-am spus toate astea Primului-ministru. I-au spus-o si mulți alții. A convocat la Guvern producători, transportatori, reglementatori. Au fost de față vreo cinci miniștri. S-a constatat ca ne-am depășit cu mult obligațiile asumate către instituțiile europene și s-a spus că din martie 2015 se sistează orice autorizare de regenerabile. S-a spus acolo adevărul și s-au stabilit câteva lucruri, cu termene, pragmatic. Ar fi putut fi o revenire la normalitate, intr-o logică a bunului simt, ideea fiind in final ieftinirea energiei pentru consumatorul roman.
Adică adio perdeluțe! Si acum susțin că un Guvern de patrioți ar putea reduce prețul la consumator cu până la 30% ușor de tot, supărând doar vreo patru-cinci ambasade.
După întâlnire, coboram scările Guvernului în spatele reprezentanților celor doua instituții de care vorbeam mai sus. Am tras cu urechea involuntar. Discuția era așa : „Hai sa fim serioși! In noiembrie sunt alegeri. Dacă câștigă pleacă la Cotroceni și nu-l mai interesează, dacă pierde o să-i ia gâtul chiar ai lui!”
Decembrie 2015. Prima Hotărâre a Guvernului Cioloș (sau printre primele):
Articol unic: „Pentru anul 2016 cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile, care beneficiază de promovare prin subvenția cu certificate verzi, crește la 12,15 % din consumul final brut.”
Trăiască perdeluța!”
