Circ de faţă cu Poliţia

- Advertisement -

Show în toată regula în plină stradă, la Târgu-Jiu! Un tânăr care a parcat neregulamentar a făcut circ atunci când poliţiştii locali au vrut să-i ridice maşina. În timpul operaţiunii, acesta s-a aruncat în autoturismul prins de macara şi s-a blocat în interior, după care a sunat la 112 şi a spus că este sechestrat în propriul autovehicul. Oamenii legii i-au dat amendă şi pentru apelarea nejustificată a numărului de urgenţă. Au urmat apoi acuzaţii de tot râsul.

Şoferul a susţinut permanent că totul este o răzbunare a unui poliţist local, căruia i-ar fi furat iubita. Acesta a precizat că a fost ridicat cu tot cu maşină în timp ce căuta nişte documente în torpedou.

Echipajul de la ridicări auto are însă o altă variantă, precizând că tânărul a parcat într-o zonă interzisă şi s-a aruncat ulterior în maşină.

Bărbatul aflat la volan a atins recordul la amenzi primite în mai puţin de o oră.

Cei care au asistat la circ i-au luat apărarea târgujianului enervat la culme.

Când a ieşit din maşină, bărbatul a făcut din nou circ. Nu înainte însă de a vorbi la telefon cu părinţii.

Poliţistul acuzat că ar fi pus la cale ridicarea maşinii spune că nici nu-l cunoaşte pe bărbat şi că i-a dat amendă 150 de lei pentru oprire interzisă.

Circul făcut în stradă l-a costat pe şofer exact 650 de lei.

 

Reporter: Loredana Ficiu

Articole recente