Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reţinut cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 27 ani, unul din Târgu-Jiu și patru din comuna Licurici, care ieri ar fi săvârşit pe raza municipiului trei infracţiuni de tâlhărie. Oamenii legii au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de o femeie, de 31 de ani, din localitatea Plopşoru, despre faptul că, în timp ce se deplasa pe strada 23 August, persoane necunoscute i-ar fi smuls o geantă în care se aflau documente personale, două carduri şi 100 de lei, după care ar fi fugit pe strada Progresului.
”Din dispoziţia conducerii Inspectoratului, toate echipajele de poliţie aflate în serviciu, au fost dirijate în zonă pentru identificarea autorilor.La scurt timp, unul dintre poliţişti a identificat un suspect pe strada Bradului, care a fost prins şi imobilizat. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat încă patru tineri care ar fi participat la săvârşirea acestei infracţiuni, precum şi la alte două fapte de acelaşi fel. Din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în seara zilei de 21 octombrie, în jurul orei 19.30, cei în cauză ar fi sustras un telefon mobil unui minor, de 10 ani, care se afla pe strada 1 Decembrie, din localitate”, susțin că reprezentanții IPJ Gorj.
Mai mult, anchetatorii au stabilit și că, în aceeaşi seara, în jurul orei 19.50, suspecţii ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui minor de 15 ani, din comuna Ciuperceni şi i-ar fi sustras un telefon mobil, în timp ce acesta se afla în zona Parcului Coloanei Infinitului. Suspecții au ajuns în arest, urmând ca mâine să fie conduși la audieri. (L.F.)


