Poliţiştii au făcut, în această dimineață, noi percheziţii în dosarul supranumit ”Mafia Cărbunelui”. Descinderile au fost la două locații din Fărcășești și Rovinari, iar două persoane au fost conduse la audieri. Unul dintre cei doi bărbați, în vârstă de 45 de ani, a fost reținut de DGA după perchezițiile de la începutul lunii, pentru furt de cărbune, iar acum va fi cercetat în libertate, în timp ce celălalt a fost reținut în urmă cu puțin timp pentru tăinuire. Surse susțin că Ionel Chivu, tânărul de 32 de ani, din Rovinari, ar fi găzduit în gospodăria sa lignitul sustras și nu le-ar fi spus nimic procurorilor. Cauza este complexă, patru politisti fiind arestati preventiv. În arest se află si patru persoane care ar fi furat cărbune direct de pe benzile transportoare si care le dădeau șpagă agentilor ca să nu primească amenzi. (L.F.)



