Certificatul verde devine OBLIGATORIU! Lista locurilor unde NU mai poţi intra de luni!

- Advertisement -

Certificatul verde va fi obligatoriu cam peste tot, inclusiv pentru plata unei taxe la Fisc sau pentru obţinerea unei autorizaţii la primărie. Singurele locuri în care românii vor mai putea merge fără certificat verde sunt farmaciile, magazinele alimentare şi bisericile, potrivit noile restricţii decise de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se va face numai cu certificatul verde, pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, iar pentru magazinele esenţiale, se poate intra fără certificat verde.

Secretarul de stat a precizat că în cazul copiilor sub vârsta vaccinării, aceştia nu pot intra în zonele unde se impune obligativitatea certificatului verde decât dacă sunt însoţiţi de adulţi care sunt vaccinaţi.

În clădirile publice, oficiale, este obligatorie prezentarea cefrtificatului verde pentru vaccinat sau cel trecut prin boală sau testat, pentru toţi cei care nu lucrează în acea clădire. ”Oamenii care vin cu treabă vor trebui să prezinte certificatul”, a spus el, arătând că, în cazul clădurilor private cu peste 50 de persoane, la fel se va prezenta certificatul verde, dovada trecerii prin boală sau cu test.

Unde poţi merge fără certificat verde

– farmacii

– magazine alimentare

– biserică

– târg

– bâlci

– talcioc

– acces plată rata la bancă

– acces STB, Metrorex

– shaormerie

 

Unde NU poţi merge fără certificat verde

 

– magazine alimentare din mall

– incintele instituțiilor publice centrale și locale

– plată taxa la Primărie sau Fisc

– restaurante

– cafenele

– hoteluri, pensiuni

– deplasarea în afara locuinței după ora 22

– mall

– muzee

– biblioteci

– librării

– cinematografe

– săli de sport

– jocuri de noroc

– piscine interioare

– săli de jocuri

– regii autonome

– operatori economici cu capital public

– clădiri publice

– clădiri private (peste 50 de persoane)

Articole recente