Studenții gorjeni au eliberat, de Dragobete, zeci de certificate de logodnă îndrăgostilor care au trecut astăzi prin fața sediului Facultății de Științe Juridice din centrul municipiului Târgu Jiu. Acțiunea a fost organizată de Liga Studenților din cadrul Universității «Constantin Brâncuși».
Lidia a primit, astăzi, un certificat de logodnă din partea Ligii Studenților. Aceasta se declară adepta sărbătorii românești a dragostei.
Studenții au dăruit trecătorilor balonașe roșii.
Peste 40 de certificate de logodnă au fost eliberate de reprezentanții studenților de la Universitatea Constantin Brâncuși.
Tinerii gorjeni s-au arătat mai mult preocupați de Dragobetele românesc, decat de Valentine`s Day.


