Cererea lui Condescu, respinsă

- Advertisement -

Judecătorii de la Tribunalul Olt au respins astăzi cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de Marin Condescu, pe motiv că este neîntemeiată. Decizia poate fi contestată de fostul președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu. În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanța a stabilit termen pentru studierea obiecţiunilor formulate de Marin Condescu, prin apărătorul său. Următoarea înfățișare va avea loc pe 8 martie. Marin Condescu este judecat pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi spălare de bani, în timp ce Viorel Temelescu este acuzat de complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Una dintre acuzaţii este că, prin împrumuturi bancare, Marin Condescu şi-ar fi însuşit în interes personal 2,6 milioane de lei, prejudiciind în acest mod interesele patrimoniale ale Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, pe care l-a administrat.

Articole recente