- Advertisement -
Sute de părinţi din ţară au fost înşelaţi cu zeci de mii de euro pe Facebok de aşa-numita „mafie a scutecelor”. O reţea care vindea online produse pentru bebeluşi la preţ de chilipir. Mai multe mame se plâng că după ce au virat banii în conturi, nu au mai primit şi comanda. Cea asupra căreia sunt îndreptate acum toate privirile este o femeie din Gorj. Tânăra de 27 de ani este acuzată că ar fi pus în aplicare această „afacere” profitabilă, folosindu-se de diverși colaboratori.Oamenii legii i-au întocmit femeii dosar penal pentru înselăciune. Prejudiciul este uriaş, de ordinul sutelor de mii de lei.


