Cercetat de polițiști pentru un incendiu de vegetație

- Advertisement -

Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Bolboşi, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă prin incendiere. Bărbatul a încercat să igienizeze un teren prin arderea vegetaţiei uscate, iar focul s-a întins la via unei vecine.Imediat ce a văzut focul, femeia a sunat panicată la 112.

,,Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, din comuna Bolboşi, despre producerea unui incendiu de vegetaţie, care a cuprins și terenul său din Halta Şiacu. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că incendiul a fost provocat de un bărbat de 47 de ani, din comuna Bolboşi, care a dat foc vegetaţiei de pe terenul său, pentru a-l ara. Incendiul s-a extins şi pe terenul apelantei, distrugându-i un număr de 400 de buşteni de vie, prejudiciul fiind în curs de estimare.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.”, potrivit IPJ Gorj.

Articole recente