Sindicatele din Complexul Oltenia cer ca numărul salariaților să fie menținut și în anul viitor. Liderii federațiilor reprezentative solicită consultări cu administrația companiei, înainte de finalizarea bugetului pentru 2025.
Sindicaliștii, care au amenințat cu proteste masive și chiar grevă generală, cer să fie ascultați de administrație, la luarea deciziei de formare a bugetului pentru anul viitor. Sindicatele au înaintat chiar o adresă, prin care solicită păstrarea numărului de salariați și în 2025 și încadrarea pe perioadă nedeterminată a celor 1.800 de ”determinați”. Asta deși planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia prevede ca, din cei aproximativ 8.000 de salariați, să mai rămână 5.065.
O altă revendicare a liderilor este majorarea salariilor, în raport cu rata inflației. Sindicaliștii spun că, în perioada următoare, vor face publică și decizia în privința planului de proteste.


