Partidul Social Democrat Gorj cere demisia ministrului Energiei, Victor Grigorescu. Social democrații au făcut aceste declarații în contextul în care, spun ei, nu există stabilitate la nivelul conducerii Complexului Energetic Oltenia. Purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Bordușanu, a cerut și ca Daniel Antonie și Laurențiu Ciobotărică să nu-și mai exercite funcțiile de conducere din CEO.
Social democrații au cerut din nou demisia ministrului Energiei, Victor Grigorescu, fiind nemulțumiți de situația de la nivelul conducerii companiei.
Bordușanu a cerut ca Laurențiu Ciobotărică și Daniel Antonie să nu-și mai exercite funcțiile de conducere pentru că nu ar mai avea voie.
Anca Bordușanu a omis însă faptul că cei doi pot ocupa funcțiile de conducere în continuare, pentru că, măsura controlului judiciar impusă de magistrați nu le interzice acestora să comunice între ei și nici să nu-și exercite atribuţiile de serviciu.


