Cer bani de la Guvern, după explozie

- Advertisement -

Pompierul rănit în explozia de vineri, de la Bumbeşti-Jiu, a rămas fără un ochi. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, locuia într-o garsonieră vecină cu cea în care a avut loc deflagraţia. El a fost transportat imediat la Bucureşti, însă medicii nu au mai putut să-i salveze ochiul. În urma exploziei, 10 garsoniere au fost afectate, iar locatarii au fost nevoiţi să plece din bloc. Între timp, Guvernul a promis că, în şedinţa executivului de mâine, va aloca fonduri pentru ajutorarea familiilor afectate.

Locatarii din blocul afectat de explozie au început să-şi mute lucruruile din case, de teamă să nu se prăbuşească pereţii peste ei.

În faţa blocului, un bărbat ciopleşte rama unui geam, care nu mai încape în toc. Deflagraţia a deplasat pereţii.

Oamenii sunt supăraţi şi nici nu vor să mai audă de bărbatul care ar fi produs explozia.

Între timp, pompierul rănit în deflagraţie a rămas invalid în ciuda eforturilor medicilor din Bucureşti.

Autorităţile mai au speranţe doar în ajutorul guvernanţilor.

Din cele trei scări ale blocului, doar două sunt racordate la utilităţi.  A treia va ramâne, probabil, mult timp doar un şantier.

Redactor: Loredana Fîciu

Articole recente