Pandurii sunt departe de forma arătată în startul sezonului. În ultimele şase jocuri, au reuşit o singură victorie şi au coborât pe locul 3, cel mai slab din acest campionat. Pentru a ieşi din pasa neagră, oltenii apelează şi la Dumnezeu. Astăzi, echipa a mers să se roage la Mănăstirea „Dealu Mare”.
Pandurii şi-au spus păsurile după egalul ”cât o înfrângere”, din ultima etapă, cu CS Turnu Severin, într-o şedinţă la care a participat stafful tehnic, jucătorii şi şeful clubului, Marin Condescu. Deşi tehnicianul Petre Grigoraş s-a arătat dispus să demisioneze pentru a produce un şoc la echipă, conducerea nu a luat în calcul o astfel de posibilitate de redresare. Deja Petre Grigoraş fusese văzut ca o soluţie de a prelua Dinamo şi Rapid, echipe aflate şi ele în criză.
Căpitanul pandurilor, Ousmane Viera, cere colegilor săi să se concentreze mai mult la fotbal, în perioada următoare şi să fie mai atenţi şi la viaţa privată, pentru a pune capăt seriei negre. O victorie la Braşov ar pune capăt crizei.
Jucătorii sunt alături de tehnician în continuare şi îşi vor arăta ataşamentul pe teren, în jocurile următoare.
Pandurii speră ca şi Dumnezeu să-şi întoarcă faţa spre ei şi au plecat în pelerinaj la Mănăstirea Dealu Mare.
Fotbaliştii au conexiuni mai vechi cu lăcaşul de cult, făcând mai multe donaţii de-a lungul timpului, pentru diverse activităţi de renovare.


