Președintele SMEO a declarat că, deși este vorba despre persoane care chiar nu cunosc realitatea din teritoriu, greșelile făcute de reprezentanții Ministerului Energiei în Strategia Energetică Națională, legat de activitatea CEO, nu sunt chiar întâmplătoare. Ar fi vorba despre un plan mult mai elaborat decât pare la prima vedere.
Mai mult, acesta susține că de fapt scopul final este vânzarea societăților producătoare de energie pe bază de cărbune, dar și Hidroelectrica, către companii străine. Acest lucru nu se poate face în forma în care se găsesc aceste companii. De aceea este nevoie de restructurări la CEO și CE Hunedoara. Cât despre Hidroelectrica, aceasta a ieșit recent din Insolvență și este mai rentabilă ca oricând.
Declarațiile vin în contextul în care, fostul premier al țării, Victor Ponta, a postat pe pagina sa de socializare modul în care s-au făcut presiuni asupra fostului Guvern de inchidere a mineritului și importul de energie din alte țări.
CEO, scos la mezat
- Advertisement -


