Trei mari probleme ale CE Oltenia nu se pot rezolva fără acordul Conmisiei Europene. Anunţul a fost făcut de senatorul Florin Cârciumaru, la Sud FM. Este vorba despre achiziţia certificatelor de carbon, s
cutirea la plata a certificatelor verzi şi mixul energetic.
„Săptămânal, mă duc la Ministerul Energiei şi discut cu Andrei Maioreanu şi Doru Vişan. La ora actuală se lucrează de către departamentul de energie al PSD, pe notificarea pentru care trebuie să ajungă la Conmisia Europeanîă pentru certificatele de carbon dar şi pentru cele verzi. Nu va intra în vigoare hotărârea privind scutirea de plata a certificatelor verzi decât în cazul în care va primi aviz de la comisia Europeană. La asta lucrează domnul Vişan în momentul de faţă. Se fac demersuri, au demarat, pe mixul energetic. Astfel, s-a constituit un colectiv condus de Iulian Iancu, cu Negrescu pe politică externă şi cu Doru Vilşan, pentru a face o notificare pentru a primi avizul de la Comisia Europeană privind înfiinţarea mixului energetic. Şi doamna prim-ministru ştie foarte bine problemele CE Oltenia, mai ales după protestele minerilor. Acţiunea Corpului de Control al prim-ministrului s-a încheiat, nu ştiu dacă raportul a fost finalizat”, a spus acesta la Sud FM.
CEO nu poate fi scutit de plata certificatelor verzi
- Advertisement -


