Complexul Energetic Oltenia funcționează, în această perioadă, la capacitate redusă. Hidrocentralele produc cea mai mare parte a energiei electrice de păe piață, astfel încât conducerea Complexului a fost nevoită să oprească mai multe grupuri. Situația de pe piața de energie se va sachimba începând de pe 20 martie.
Producția de energie electrică a scăzut în Complexul Energetic Oltenia, în această perioadă, până la 1400 de MGW, ca urmare a faptului că hidrocentralele funcționează la capacitate maximă datorită precipitațiilor abundente. În acest fel, Complexul funcționează cu șase blocuri energetice.
O parte dintre beneficiarii contractelor de furnizare de energie electrică încheiate cu CEO au migrat, în această perioadă, către hidrocentrale.
Cu toate acestea, conducerea Complexului dă asigurări că primele luni ale acestui an au fost încheiate pe profit.


