Centru comunitar la Craiova

- Advertisement -

Societatea de Cruce Roşie din România a inaugurat, ieri, la Craiova un Centru comunitar de zi pentru 500 de copii și tineri vulnerabili din Dolj, cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani. Cu toții vor beneficia de activități care au ca scop prevenirea abandonului școlar, dobândirea de noi abilități de viață, precum și îmbunătățirea competențelor personale și sociale.

Centru comunitar de zi pentru copii şi tineri defavorizaţi face parte din proiectul „Incluziunea socială a copiilor și tinerilor din România cu sprijinul și implicarea comunității – Centre comunitare de zi pentru copii și tineri din comunități dezavantajate în trei zone din România“, finanțat de Fundația Velux prin Crucea Roșie Daneză.Prin această acțiune, atât copiii, cât și familiile acestora sunt încurajați să meargă mai departe, indiferent de greutățile prin care trec.

Potrivit reprezentanţilor Societăţii de Cruce Roşie, toţi copiii şi tinerii prinşi în proiect pot urma cursuri de asistenţă socială la domiciliu pentru vârstnici, cursuri de baby-sitter, cursuri de prim ajutor, cursuri la care pot lua parte şi părinţii beneficiarilor.

Următoarele două centre se vor deschide în orașul Lupeni şi la Botoșani.

Articole recente