Caz fără precedent în județul Gorj! Aproape o sută de oameni au fost găsiți astăzi pe un câmp din comuna Turburea în timp ce munceau la construcția unui parc fotovoltaic. Investiția este realizată de un întreprinzător din Cehia, iar firma este înregistrată în județul Bihor. Oamenii prinși la muncă fără forme legale au spus, ca pe o poezie, că au venit în această dimineață să susțină o probă de lucru. Patronul firmei se va alege cu dosar penal și riscă să ajungă la închisoare.
Așa s-au purtat cu jurnaliștii patronii societății care se ocupă de constuirea parcului fotovoltaic din satul Poiana, comuna Turburea. Aceștia au refuzat să comenteze situația.
La faţa locului au venit zeci de poliţişti şi jandarmi, pentru ca cei găsiţi la lucru să nu părăsescă zona. Mai multe echipaje de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au efectuat verificările şi au întocmit liste cu persoanele identificate.
Lucrătorii găsiţi astăzi la muncă au declarat că au venit să dea o probă de lucru pentru a se angaja, dar nimeni nu se semnase vreun contract.
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, George Romanescu, a condus ancheta şi a precizat este cel mai mare caz de muncă la negru depistat pe teritoriul judeţului Gorj.
Localnicii din satul Poiana au spus, în schimb, că oamenii lucrau de mai mult timp fără forme legale.
Administratorii firmei riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea între un an şi doi ani.
Reporter: Alin Ion


