Ceartă pe cărbune, în CEO

- Advertisement -

Ceartă pe cărbune în Compexul Energetic Oltenia. Nemulțumirea vine de la o decizie a administrației, care a aproat acordarea de cărbune pentru câteva sute de angajați, considerați cazuri sociale, în timp ce pentru restul salariaților companiei cărbunele este de vânzare. Mai bine nu primea niciunul, susțin liderii de sindicat.

Angajații din cariere sunt nemulțumiți de faptul că mai mulți colegi de-ai lor beneficiază de câte cinci tone de cărbune gratis, chiar dacă este vorba despre cazuri sociale. Oamenii susțin că au primit doar cei care aveau pile la conducere.

Sindicaliștii susțin că nu au fost consultați la întocmirea listei și cred că este o greșeală din partea administrației să dea la unii cărbune gratuit, iar la alții pe bani.

Acesta este primul an în care angajații din Complexul Energetic Oltenia nu primesc nici cărbune, nici contravaloarea acestuia în bani. Pot însă achiziționa cărbune direct din carieră, la un preț mai mic decât cel practicat pe piață, însă nu pot achiziționa mai mult de 15 tone de cărbune. Prețul stabilit se ridică la 52 de lei pe tonă.

Articole recente