Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut astăzi primele declaraţii despre ceea ce se întâmplă cu dosarul lui Marin Condescu. Cu o zi înainte să i se aducă la cunoştinţă finalizarea anchetei, fostul preşedinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu a aflat că nu mai este nevoie să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
„În prezent, lucrarea este în curs de analiză”, au anunţat reprezentanţii Parchetului General.
Procurorii au invocat două cereri de contestare a anchetei. Prima este venită din partea fostului preşedinte de la Pandurii Targu-Jiu, Marin Condescu, iar cea de-a doua din partea Complexului Energetic Oltenia, însă ultima era de anul trecut, când cercetările băteau pasul pe loc.


