Căzut de la înălțime

- Advertisement -

Accident de muncă într-o carieră de cărbune din Vâlcea. Este însă unul controversat pentru că polițiștii spun că un muncitor a căzut de la înălţime, iar colegii spun că i-a picat un motor pe picioare.

Un muncitor de la Exploatarea Minieră Berbeşti – Alunu, de la Cariera Alunu – Vâlcea, a suferit un accident de muncă, despre care au apărut informaţii după câteva zile.

Despre incidentul minier de la Alunu – Vâlcea nu s-a ştiut nimic, până când nu au apărut imagini pe reţelele de socializare legate de acest eveniment. Ele surprind intervenţia salvatorilor profesionişti – echipajele de pe Ambulanţă şi SMURD. Potrivit acestora, victima este un lăcătuş mechanic care are 44 de ani. Potrivit colegilor săi, bărbatul ar fi rămas să lucreze peste program, în schimbul doi. Totul s-a derulat legal cu documente semnate. În condiţii încă neclare, angajatul s-a ales cu ambele picioare fracturate, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea, de unde a transmis ulterior că aşteaptă să fie operat. În acest caz s-a deschis şi un dosar penal de către Poliţie.

Poliţia Vâlcea a deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală, instrumentat deocamdată de agenţii locali. În plus, va fi verificat modul în care s-au respectat măsurile de siguranţă în muncă.

Este al doilea accident straniu petrecut în ultimii ani, în Cariera Alunu. Aceasta aparţine de Exploatarea Minieră Berbeşti – Alunu, preluată de la Complexul Energetic Oltenia de către CET Govora.

Articole recente