Cautat in SUA

- Advertisement -

Ofițerii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un craiovean de 29 de ani, dat în urmărire de autoritățile americane. Bărbatul este acuzat de comiterea unor infracțiuni informatice pe teritoriul SUA.

Procurorii craioveni au dispus reținerea unui bărbat de 29 de ani, urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii. Craioveanul este acuzat de comiterea unor infracţiuni cu carduri de credit. În codul Statelor Unite, aceste infracţiuni sunt pedepsite cu până la 30 de ani de închisoare.

„Poliţiştii au depistat, prin Craiova, un bărbat de 29 de ani, din localitate, pus în urmărire la nivel internaţional de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii. Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de legislaţia statului respectiv. Acestea sunt conspiraţie la comiterea de fraudă bancară cu dispozitive de acces, conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu şi fraudă bancară, furt de identitate şi fraudă cu dispozitive de acces. Faţă de acesta a fost emisă o cerere de arestare provizorie, în vederea extrădării“, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Procurorii craioveni au emis pe numele acestuia o ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Bărbatul va fi dus la Curtea de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.

Articole recente