Caută soluții

- Advertisement -

Veste bună pentru proprietarii caselor care stau în calea centurii ocolitoare a orașului Târgu-Jiu. Vizita directorului CNADNR, Narcis Neaga, a adus speranțe pentru cei câțiva proprietari care se tem că vor rămâne fără acoperiș deasupra capului. Neaga a trasat câteva sarcini celor responsabili să găsească soluții astfel încât imobilele să fie ocolite.

Săptâmăna trecută, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a venit în Gorj pentru a stabili clar care sunt problemele ivite la lucrările pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu. Tot atunci, o familie a cărui imobil încurcă oarecum demararea lucrărilor a cerut directorului Neaga să vină la fața locului pentru a-i arăta că loc este destul pentru a devia centura astfel încât să nu-i fie demolată construcția.

La câteva zile de la vizita directorului de la CNADNR, veștile par să fie îmbucurătoare.

Conducerea județului Gorj este convinsă că trebuiesc găsite soluții care să fie convenabile pentru ambele tabere.

Săptămâna viitoare aceste familii vor afla exact soluțiile care au fost găsite pentru a se putea continua lucrările la centura ocolitoare a orașului.

Articole recente