Castelul Corvinilor din Hunedoara a ajuns pe coperta celui mai cunoscut ghid de turism din lume, relizat de Lonely Planet, o prestigioasă editură de ghiduri de călătorie din Europa. În urmă cu două luni, edificiul a mai înregistrat o reușită, fiind ales în topul celor mai frumoase 15 castele de pe mapamond, clasamentul fiind realizat de francezii de la European Best Destination.
Popularitatea Castelului Corvinilor din municipiul Hunedoara a depășit granițele țării. Datorită unei promovări bune, edificiul a primit în anul 2014 un certificat de excelență oferit de Trip Advisor, ceea ce îi aduce și mai multă notorietate pe harta atracțiilor turistice modiale. Așa se face că după numeroase festivaluri și distincții primite, Castelul Corvinilor a ajuns să fie imaginea de copertă a unui renumit ghid turistic, realizat de Lonely Planet, cea mai mare editură de ghiduri de călătorie din lume, care se găsește atât în mediul online, dar și în marile librării din Europa. Anul acesta, castelul va fi gazda unei serii de evenimente care au rolul de promovare, printre ele numărându-se Târgul European al Castelelor, organizat în perioada 1-3 mai; Festivalul Filmului European, în perioada 29-31 mai; Opera Nights, în zilele 15-19 iulie; dar și Carnavalul Medieval, eveniment de anvergură ce se desfășoară în luna august. În anul 2014, Castelul Corvinilor a fost vizitat de 200.000 de turiști, iar targetul de anul acesta este de 300.000 de vizitatori.


