Căsătorie anunțată în timpul concertului

- Advertisement -

După ce și-au uimit toți apropiații cu anunțul potrivit căruia sunt deja soț și soție, târgujianca Octavia Geamănu a vorbit astăzi despre cel mai important eveniment din viața sa și a lui Marian Ionescu. Cei doi s-au cununat sâmbătă, la Galați, unde formaţia Direcţia 5 se afla în turneu. “A fost extravagant, ca aproape tot ce înseamnă rock. Am ales să ne căsătorim în afară Bucureştiului pentru că ne-am dorit ca acest eveniment special pentru noi să fie unul discret. I-am avut alături doar pe cei mai apropiaţi prieteni, însă chiar şi pentru ei a fost o surpriză. Nimeni, în afară de mine şi Marian, nu a ştiut că în timpul acestui turneu noi doi ne vom căsători. Prietenii cu care ne aflăm la Galaţi în turneu credeau că urmează să ieşim la masă, în oraş. (…) Din momentul în care am luat hotărârea să ne căsătorim discret, în timpul acestei deplasări la Galaţi, am mai avut doar de depus actele aferente”, a declarat prezentatoarea ”Observatorului Special”, pentru Antena 1. Liderul formaţiei Direcţia 5 și-a prezentat soția chiar în timpul concertului, chemând-o pe Octavia pe scenă. Aceasta nu a renunțat la numele său. (L.F.)

10405574_810971405592315_4075183426721012351_n

Articole recente