Programul ,,Casa Verde“ are șanse mari să fie pus în aplicare anul acesta. Deocamdată, cele 278 de dosare, depuse în 2011 și 2012, pentru obținerea finanțării au fost luate în analiză. În cel mai scurt timp solicitanții vor afla dacă au primit sau nu undă verde.
Reprezentanții Agenției de Protecție a Mediului Gorj au anunțat că în prezent, toate solicitările depuse în anii 2011-2012 pentru Programul „Casa Verde“ se află în analiză. Specialiștii vor stabili dacă cei care au solicitat instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă îndeplinesc condițiile pentru finanțare.
“Va fi afișat pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, după care contractele semnate vor ajunge la Agenția pentru Protecția Mediului Gorj. Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Gorj vor contacta fiecare beneficiar căruia i s-a aprobat dosarul și îi va fi comunicat cu ce acte trebuie să se prezinte și termenul în care se semnează contractul“ a declarat Nicolae Giorgi, director APM Gorj.
Sumele acordate sunt de până la 6.000 de lei, în funcție de instalațiile solicitate. În cazul cumulării în cadrul aceluiași proiect a două tipuri de instalații, finanțarea nu poate depăși valoarea cea mai mare acordată unui tip de proiect din cele două cumulate în cadrul programului.


