Carne expirată la magazin

- Advertisement -

Un comerciant din Rovinari a vrut să profite de faptul că gorjenii sunt prinși de febra cumpărăturilor de Paște și a scos la vânzare peste 150 de kilograme de carne expirată. Povestea nu a mirosit deloc bine pentru oamenii legii. După ce i-au trecut pragul magazinului, polițiștii şi inspectorii sanitar veterinari au confiscat întreaga marfă. Iar aceasta nu a fost singura ilegalitate descoperită astăzi.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfășurat astăzi o acțiune de amploare în județ, alături de reprezentanţii Direcției Sanitar-Veterinare și ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Gorj. Oamenii legii au depistat, mai întâi, un agent economic din municipiul Motru, care comercializa, fără documente de provenienţă, 600 de kilograme de carne de miel şi 200 de kilograme de carne de porc. Ulterior au făcut o descoperire uimitoare la Rovinari. În lăzile frigorifice ale unui magazin au fost găsite 150 de kilograme de carne şi preparate din carne cu termenul de valabilitate expirat. În ambele cazuri a fost luată măsura amendării agenţilor economici cu 17.000 de lei. Acțiunile vor fi continuate și mâine.

Articole recente