Temperaturile caniculare îi solicită tot mai mult pe ambulanţieri şi medici. În acest week-end s-au înregistrat temperaturi de până la 41 de grade Celsius la umbră, iar apelurile la salvare au început să curgă..
Chiar în această dimineaţă, unui bărbat i s-a făcut rău, din cauza căldurii. El a necesitat îngrijiri medicale.
La Unitatea de Primiri Urgenţe, de vineri şi până duminică, au ajuns 5 persoane care au suferit complicaţii, din cauza căldurii.
Unii dintre târgujieni preferă să meargă singuri la unitatea de primiri urgenţe, fără să mai apeleze la serviciul ambulanţei.
În ultima săptămână, cu temperaturi de foc, la Unitatea de Primiri Urgenţe au ajuns 20 de cazuri de lipotimii. Medicii recomandă să nu ne expunem la soare între orele 11:00 şi 17:00 şi să consumăm cât mai multe lichide.


