Canicula nu doar va continua în perioada următoare, ci chiar se va înrăutăți: la sfârșitul acestei săptămâni și la începutul săptămânii următoare sunt așteptate temperaturi maxime în jurul a 40°C în sudul, sud-estul și sud-vestul țării și posibil chiar peste acest prag.
Sud-estul Europei va fi lovit la sfârșitul săptămânii de temperaturi chiar și mai ridicate decât cele din prezent.
Pragul de caniculă va fi depășit în România în vest, sud și est pe tot parcursul săptămânii, însă spre sfârșitul acestei săptămâni temperaturile vor ajunge la maxime de 40°C, iar săptămâna următoare este posibil să depășească chiar 40°C.
Nopțile vor fi și ele, în continuare, tropicale în mare parte din țară și nu vor scădea sub 20°C, iar la sfârșitul acestei săptămâni și săptămâna următoare este posibil să nu scadă sub 25°C în sud și est. Disconfortul termic va fi accentuat.
Vremea va rămâne în general uscată, cu șanse reduse de precipitații. Temperatura Mării Negre a atins și ea, în prezent, valori de 25-26°C, iar indicele UV va fi, în general, foarte înalt.
Este recomandat ca în următoarele zile și în perioada următoare să evităm ieșirile din casă la orele prânzului, să mergem la umbră, să ne acoperim capul cu o pălărie, să folosim cremă cu protecție solară ridicată și să bem foarte multă apă, pentru a evita insolația, arsurile de piele și probleme mai grave precum atacul de cord.


