Reprezentanţii Uniunii Social Democrate s-au aflat, astăzi, în mijlocul electoratului aflat în Târgul Săptămânal din localitatea Săuleşti. Oamenii au primit materiale de prezentare a candidaţilor de la alegerile europarlamentare şi au avut ocazia să discute cu ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, dar şi cu vicepreşedintele de la nivel naţional al PSD, Ion Călinoiu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, l-a însoţit, astăzi, pe Mihnea Costoiu, în vizita pe care a făcut-o în comuna Săuleşti. Alături de cei doi au fost prezenţi mai mulţi primari ai comunelor de pe Valea Giloortului, precum şi liderii organizaţiilor teritoriale ale Partidului Social Democrat, ai Partidului Conservator şi ai Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Localnicii au primit pliante cu informaţii despre candidaţii la alegerile Europarlamentare, de pe data de 25 mai, precum şi detalii despre principalele proiecte ale acestora pe care vor să le implementeze în cadrul mandatelor din Parlamentul European. Alegătorii i-au întâmpinat pe liderii politici cu speranţa unei vieţi mai bune.


