Călinoiu, vicepreședinte PSD

- Advertisement -

Președintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, va candida pentru o funcție de vicepreședinte la nivel național. Există opt astfel de funcții, adică tot atâtea câte regiuni vor fi în România, de unde și speculația că, odată câștigat scaunul de vicepreședinte, Călinoiu este cu un pas mai aproape de cel de președinte de regiune.

Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, este convins că Ion Călinoiu va câștiga funcția de vicepreședinte la nivel național, după care și funcția de președinte al regiunii Oltenia.

Călinoiu este mai rezervat în declarații, dar recunoaște că are o șansă importantă la funcția de vicepreședinte.

În ceea ce privește potențialul avantaj în cursa pentru președinția regiunii, Călinoiu susține că nu vrea să trasforme această competiție într-un avantaj personal.

Congresul Național al PSD va avea loc la București în zilele de 19 și 20 aprilie.

Articole recente