Câini periculoși, lăsați liberi pe străzile din municipiul Râmnicu Vâlcea! În ultimele 10 zile, la Jandarmeria Vâlcea s-au primit nu mai puțin de 6 apeluri de acest gen, oamenii sesizând că patrupezi periculoși, fără botniță, se plimbă liberi pe străzi și provoacă panică cetățenilor. Jandarmii au intervenit în urma acestor apeluri și au identificat proprietarii câinilor.
Jandarmii vâlceni au intervenit în urma sesizărilor făcute de mai mulți cetățeni.
“În toate cazurile jandarmii au reuşit prinderea câinilor şi identificarea proprietarilor acestora, punându-le în vedere cateva reguli esenţiale atunci când doresc să îngrijească un astfel de necuvântător, nefiind sancţionaţi contravenţional. Pentru iubitorii de câini, care poate au uitat aceste reguli, vrem să le reamintim că accesul anumitor rase, este permis în locuri publice doar ţinuţi în zgardă , lesă sau ham și purtând botniță. De asemenea, îi informăm că nerespectarea prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi pot atrage sancţiuni cu valori cuprinse între 100-3000 lei” – precizează Jandarmeria Vâlcea.
Jandarmii au mai transmis că proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui trebuie să aibă vârsta de minim 18 ani și este obligat să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul ‹Câine periculos› sau, după caz, ‹Câine agresiv›.


