Pandurii are infirmeria plină. Vicecampioana are opt jucători accidentați înainte de derbyul cu Steaua. Din fericire, Liga 1 se întrerupe pentru 2 săptămâni iar gorjenii speră să mai recupereze din cei indisponibili.
Meciurile dense ale pandurilor și plimbările continue au început să facă victime printre jucătorii lui Pustai. Pandurii a jucat 26 de partide în 4 luni, ritm neobișnuit pentru fotbaliștii olteni. După ce Stanca, Erico și Mamele s-au rupt cu Fiorentina, Pustai a mai pierdut un jucător și în ultima etapă. Atacantul Alex dos Santos a ieșit și el accidentat în minutul 45 al meciului cu Viitorul. Pe lista indisponibililor erau deja Matulevicius, Predescu, Paulinho și Diego Rubio. Apărarea și atacul au suferit cele mai mari pierderi. În apărare, Pandurii are apți doar doi stoperi, Christou și Rada, iar în atac se poate baza numai pe Adrovic și Shamsin, fotbaliști neagreați de tehnician. Pauza competițională pică numai bine pentru olteni.
Pandurii se simt neîndreptățiți în raport cu rivalale la podium Steaua și Astra care au câte trei, respectiv un joc amânat în timp ce gorjenii au fost nevoiți să joace la foc automat.
În ultimul joc de campionat, Pandurii nu a avut decât un stoper valid, Ionuț Rada. Pustai a fost nevoit să apeleze și la Elton da Silva, debutant în Liga 1, care este închizător de meserie.
În ciuda improvizațiilor, Pandurii nu a primit gol la Chiajna, cu Viitorul lui Hagi. Este al doilea meci în care Pandurii nu ia gol, după cel cu Săgeata din etapa a 10-a.


