Bust pentru eroul de la Jiu

- Advertisement -

La 58 de ani de la trecerea în eternitate a sculptorului Constantin Brâncuși, autoritățile din Târgu-Jiu au ales să dezvelească un bust al eroului Ioan C. Popilian, ținând cont de faptul că ansamblul brâncușian este dedicat vitejilor. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Vlad Ciobanu.

Dezvelirea bustului a avut loc în Parcul Central al municipiului, lângă podul vechi. Ioan C. Popilian este eroul care i-a condus pe târgujieni în perioada 14/27 octombrie 1916, în timpul Bătăliei de la Jiu, când au fost respinse trupele germane care voiau să ocupe orașul. În memoria acestuia, a fost realizată acum o statuie.

Bustul închinat eroului de la Jiu are un cost de aproximativ 50.000 de lei și a fost realizată în câteva luni.

Tot pe 16 martie, la Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, în Sala Senatului, a fost organizată o masă rotundă cu tema „Brâncuși – sens și devenire”.

Articole recente