Peste 100 de firme au fost invitate să participe vineri la Bursa Locurilor de Muncă organizată de AJOFM Gorj pentru absolvenţi. Şefii instituţiei au primit deja confirmarea de la o parte din patroni. Aceştia pun la bătaie aproape 400 de posturi.
Miile de tineri gorjeni, care au ieşit în această vară de pe băncile şcolilor şi nu şi-au găsit deocamdată un job, mai au o şansă, vineri. Atunci e programată singura bursă a locurilor de muncă organizată în acest an, special pentru absolvenţi. Conform şefului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Romeo Chiriac, aproape două mii de tineri au depus dosare de şomaj la sediul unităţii.
Peste 400 dintre noii şomeri sunt absolvenţi de studii superioare. Ei îşi pot găsi de lucru vineri de la ora 10 la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu. Peste o sută de firme au fost invitate să îşi prezinte ofertele.
Rata şomajului a crescut, în această vară, cu aproape o jumătate de punct, din cauza numărului mare de tineri care au devenit din elevi direct şomeri. Procentul este acum de 6,98%, corespunzător unui număr de aproape 10.300 de şomeri.


